Accidentele emoționale, ca parte a abordării holistice

Vine o varstă, aproximativ 3-4 ani, depinde de copil, în care ne testează limitele și sunt foarte curiosi cum reacționăm noi. Pentru ei reacția noastra este WOW! Ei reușesc să ne transforme cu un mic gest în ceva ce n-au mai vazut. Probabil se uită la noi ca la desene animate. Din zâmbet și drăgălășenii ne transformăm în monstruleți care țipă, se enervează, reproșează, șantajează emoțional etc.

Ei bine, daca noi la toate nazbatiile lor noi ne ieșim din fire și avem reacții de transformare, atunci ei vor  face acest lucru din ce în ce mai des. De exemplu  “nu trânti ușa“ îi zici o dată frumos, pare ca a înțeles. În 20 minute trântește iar. Dacă atunci țipăm, cu siguranță o vor face mult mai des și mai zgomotos. Pentru că sunt foarte curiosi de cum a reușit ca o acțiune de-a lor să ne transforme pe noi, adultii.

Aici avem două alegeri:

1.  ori nu ne  enervăm și spunem la fel de blând și cu iubire “încearcă să închizi ușa frumos, ușor, te rog” și îi explicăm cu blândețe de ce, apoi ne vedem de ale noastre. Copilul va întelege în timp. Il mai și ajutăm cu un opritor la ușă, îi arătăm cum se poate proceda să nu se mai trântească. Facem asta de câte ori este necesar.
2.  ori țipăm și mai tare și începem INVOLUNTAR agresiunea emoțională. În alegerea asta, începem să transmitem copilului frică. E momentul în care nu ne mai vede ca pe protectorul lui, indiferent de ce se întâmpla, ci observă că îi putem face rău. Îi va fi frică, ”băgăm frica în copil”, îl ranim emoțional. Marcat emoțional și brutalizat, el nu va mai trânti ușa.

Doar ca n-am rezolvat nimic. Copilului i-am indus o trauma. Nu va mai trânti ușa, ci va face altele, va încerca și cu altceva să vadă ce se întamplă. De exemplu, va trânti o jucărie și va face un zgomot atât de mare și permanent, încât tu ca parinte vei avea din nou o reacție necontrolată. “Ce-ai? Ți-am zis de 1000 de ori, ce nu ințelegi?  Treci în camera ta!!! Nu mai vezi nicio jucărie” Vei ajunge să-ți ameninți copilul pentru orice, o să simți că te sfidează si vei deveni dușmanul lui.

El va face din ce in ce mai multe ”nefăcute”, până… nu va mai face nimic de frică. Și va fi atât de marcat emoțional, încât va sta retras, fără prieteni, fără inițiativă, fără încredere în el și va porni în viață așa. Însă nu se va termina totul aici.

Cu toate fricile si traumele, vine un moment in viață când realizează abuzul și se va distanța de abuzator, adică de părintele care nu a știut să gestioneze și să înțeleaga gesturi mici. Si vedem des părinți singuri care nu înțeleg de ce copiii sunt departe și primesc un telefon săptămânal și ăla din obligație si superficial.

De-abia acum, intr-adevăr copilul tău te sfidează, te ignoră. Acum când copilul tău are 30 – 40 – 50 de ani. Acum e atât de târziu să mai faci ceva…

E motivul pentru care România are bătrâni singuri, aruncați în azile, abandonați și triști.